DNA Cluj. Trafic de influenţă. Achitare definitivă. Asistenţa juridică a fost asigurată de Sergiu Bogdan & Asociaţii

În data de 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj a confirmat definitiv achitarea dl. Călin Stoia, cu schimbarea temeiului de achitare, soluţia iniţială de achitare fiind pronunţată de Tribunalul Cluj. Încă de la debutul dosarului asistenţa juridică a dl. Călin Stoia a fost asigurată de Societatea de avocatură Sergiu Bogdan & Asociaţii.

Dosarul a debutat în noiembrie, 2011, cu emiterea rechizitoriului în 19 decembrie 2011. Dosarul a fost iniţial judecat de Tribunalul Cluj (fond – soluţie de condamnare cu suspendare condiţionată), Curtea de Apel Cluj (apel – menţinere soluţie fond) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (recurs), ultima instanţă desfiinţând cele două hotărâri şi restituind cauza la PICCJ – S.T. DNA Cluj pentru refacerea urmăririi penale din cauza încălcării dreptului la apărare, fără a analiza fondul cauzei (dec.pen.nr.4032 din 16 decembrie 2013).

După o pauză de mai bine de un an, la data de 5 februarie 2015, în dosar s-a dispus din nou începerea urmăririi penale, iar rechizitoriul a fost emis la data de 27 noiembrie 2015. Prin sent.pen.nr. 452 din 23 decembrie 2016, Tribunalul Cluj a dispus achitarea dl. Călin Stoia în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen. Curtea de Apel Cluj, la data de 11 septembrie 2017 a modificat temeiul de achitare în art. 16 alin. 1 lit. c) C.pr.pen.

Din cadrul Societăţii, dl. Stoia a fost asistat de următorii avocaţi: avocat coordonator dr. Sergiu Bogdan, avocat partener dr. Doris Alina Şerban şi avocat colaborator drd. George Zlati.