„Fie găsim o cale, fie ne facem una.”
Încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă cu privire la confirmarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală este definitivă. De asemenea, ea nu este, teoretic, supusă vreunei căi extraordinare de atac.
Persoana vătămată avea indicat sediul societăţii noastre pentru comunicarea oricăror acte de procedură. Cu toate acestea, nu i s-a comunicat legal, de către procuror, soluţia de renunţare la urmărirea penală, iar judecătorul de cameră preliminară nu a citat-o nici el legal, soluţionând cauza prin confirmarea soluţiei procurorului.
Bazându-ne pe prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ale Constituţiei, pe raţionamente din decizii ale Curţii Constituţionale şi ale I.C.C.J., am reuşit ca cererea noastră să fie declarată admisibilă. Fiind evidentă lipsa citării, contestaţia a fost admisă pe fond.
Ca urmare a admiterii ei, bazat pe lipsa de motivare/motivarea parţială a procurorului cu privire la aprecierea existenţei interesul public aşa cum indică art. 318 alin. 2 C.pr.pen., argumentând şi îndeplinirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de fals informatic în situaţia creării de conturi false pe reţelele de socializare, instanţa s-a pronunţat în sensul solicitărilor noastre de desfiinţare a soluţiei de renunţare la urmărire penală şi a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale. Soluţia este definitivă.
Societatea noastră a asistat în instanţă clienta prin avocat partener Teodora Godîncă-Herlea.